Dizertația de față își propune să prezinte o alternativă la cele două interpretări privitoare la existența și impactul Reformei asupra poporului român: interpretarea Bisericii Unite, conform căreia dacă Biserica Romano-Catolică nu s-ar fi opus Reformei în 1700, românii ar fi devenit reformați și mutatis mutandis parte a națiunii maghiare, și interpretarea Bisericii Ortodoxe, care afirmă că Reforma nu a avut niciun impact asupra românilor, întrucât aceștia au rămas loiali Ortodoxiei, credinţa lor strămoșească. Considerăm că după secolul al XVII-lea s-a auzit prea puțin de existența unor biserici reformate române. Cu toate acestea, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea Reforma a contribuit semnificativ la dezvoltarea națiunii noastre prin dinamizarea folosirii limbii române în Biserică, prin înființarea unor școli ce au devenit adevărate centre culturale și lingvistice, prin trezirea conștiinței românilor privind românitatea lor și originea latină a limbii pe care o vorbesc și întrucât a obligat Biserica Ortodoxă să dea un răspuns teologic la nevoile oamenilor.

În concluzie, lucrarea pledează pentru recunoașterea trecutului și a prezentului românilor de confesiune protestantă și neoprotestantă care și-au adus contribuția specifică la dezvoltarea națiunii și poporului nostru.