Recenzie O viaţă de victorie!

O viaţă de victorie!

- Să ne cunoaştem identitatea în Cristos şi puterea ce decurge din ea –

Dennis McCallum şi-a primit titlul de Bachelor of Arts în istorie de la Universitatea de Stat din Ohio şi deţine un Master of Arts în studii religioase obţinut la Seminarul Teaologic din Ashald, Ohio. El este pastor principal în Biserica Xenos Christian Fellowship din Columbus, Ohio şi autor al mai multor cărţi.

În volumul O viaţă de victorie!, Dennis McCallum ne transmite un mesaj al harului şi al speranţei pe baza textului din Epistola către Romani 5-8. Datorită faptului că ne-am identificat cu Cristos, aplică el, putem să renunţăm la stilul nostru de viaţă legalist şi păcătos. Şi în locul lui ni se oferă darul unei identităţi absolut noi în Cristos şi libertatea de a trăi numai prin harul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne luptăm în fiecare zi cu durerea, invidia, nesiguranţa şi eşecul. Slăbiciunile pe care le avem sabotează adesea chiar şi intenţiile noastre cele mai bune. Străduindu-ne să ne supunem legilor religiei şi ale societăţii, noi ne trăim viaţa în păcat, în vinovăţie şi în certitudinea morţii. O sursă importantă atât pentru creştinii tineri în credinţă, cât şi pentru cei maturi, O viaţă de victorie! ne va ajuta să Îl credem pe Cristos pe cuvânt şi să spargem cercul fatal al legalismului şi al păcatului din viaţa noastră, înlocuindu-l cu o viaţă de biruinţă în harul Lui.

Pentru mulţi dintre noi, studierea unor pasaje ca acestea din Epistola către Romani, poate părea un lucru plictisitor şi inutil. De fiecare dată când refuzăm să sacrificăm timpul şi efortul necesar pentru a înţelege secţiuni din Scriptură cu un substrat mai dificil (de exemplu, textul amintit), ne propunem fără să ştim să facem un joc spiritual ca o glumă, în care ,,reparăm” acţiunile noastre din afară, în timp ce lăsăm lăuntrul nostru neatins. Practic purtăm doar masca ce ne oferă o aparentă seriozitate şi imităm comportamentul creştinului matur, încercând să îi amăgim pe ceilalţi din jurul nostru şi în cele din urmă amăgindu-ne singuri. Aşa îşi trăiesc viaţa mulţi creştini. Uneori ei devin dureros de conştienţi că în realitate contrafac adevărata viaţă. Uneori asemeni acestor creştini, ne trezim că ne întrebăm fiecare dintre noi dacă nu cumva am pierdut ceva pe drum în privinţa creşterii noastre spirituale. Asemenea vremuri de eşec incontestabil ne pot da prilejul în cele din urmă să pătrundem în semnificaţia pasajelor mai grele din Scriptură şi să înaintăm spre maturitatea reală în viaţa noastră de creştini. În caz contrar, asemeni fariseilor de odinioară, noi am putea înainta cu greu practicând tot felul de discipline spirituale, străduindu-ne să avem zilnic un timp personal de devoţiune, frângându-ne mâinile de durere la întruniri de mărturisire personală a păcatului, fără ca în tot acest timp să ajungem vreodată cu adevărat mai aproape de Dumnezeu. Dacă vrem să scăpăm de rutina unor programe nesfârşite de reformă ce par să se mişte în cerc vicios, trebuie să ne confruntăm cu adevărata problemă: problema referitoare la cine suntem, la identitatea noastră. Dumnezeu vrea să auzim bine ceva important din textul amintit, din Romani 5-8. Nu este suficient să schimbăm ceea ce facem, trebuie să schimbăm ceea ce suntem.

În primul rând autorul ne aminteşte că noi cu toţii am moştenit o anumită identitate, o anumită natură, de la strămoşul nostru, Adam. Această natură poate fi descrisă prin cuvântul ,,păcătoasă”. Deşi oamenii moderni nu vor să audă acest cuvânt, adevărul este că identitatea noastră de bază este aceea de păcătoşi, deoarece suntem descendenţii lui Adam. Dacă primirea identităţii noastre adamice duce la o viaţă de păcat şi în cele din urmă la o viaţă fără Dumnezeu, la un mod de viaţă care este uşoară şi naturală, probabil că acelaşi principiu poate funcţiona la fel de bine şi într-o direcţie pozitivă. Înainte ca ceva să se poată schimba şi îndrepta în direcţia bună în adâncul fiinţei noastre, trebuie să scăpăm de identitatea pe care o avem în Adam. Atât timp cât această identitate rămâne, orice schimbare în acţiunile noastre exterioare nu contează prea mult în ultimă instanţă. Pierderea identităţii noastre în Adam nu este însă acelaşi lucru cu pierderea naturii noastre păcătoase. Singurul mod de a scăpa de sub stăpânirea naturii adamice este moartea. Noi ştim deja că Cristos a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre pe cruce şi faptul acesta explică de ce Dumnezeu ne poate ierta şi totodată decoperim nu numai că Isus a murit în locul nostru, ci şi că într-un anume fel şi noi am murit împreună cu El. Astfel Dumnezeu a acţionat identificându-ne cu Cristos şi declarându-ne ca fiind ,,în Cristos” ceea ce înseamnă că noi am murit faţă de ceea ce am fost ,,în Adam”. Conform Scripturii, pe când eram necreştini, eram în Adam şi aveam o anumită identitate, iar acum suntem în Cristos şi avem o identitate nouă.

Autorul Dennis McCallum, analizează în continuare trăirea zilnică a vieţii de creştin şi noua identitate în Cristos, ocupându-se în special asupra a ceea ce înseamnă să umblăm după lucrurile Duhului (în Cristos), şi nu după lucrurile firii pământeşti (în Adam). Pavel, autorul Epistolei către Romani, subliniază mereu că trăirea după îndemnurile firii sau după îndemnurile Duhului, ţine de gândirea noastră. Înainte să existe vreo luptă vizibilă în comportamentul nostru, există o luptă invizibilă în gândirea noastră. Mintea este adevăratul câmp de luptă atunci când e vorba de lucrurile spirituale. Preluând această idee, McCullum tratează în carte câteva domenii majore ale concentrării mentale sau ale atitudinii minţii atât în direcţia umblării după îndemnurile firii pământeşti cât şi în direcţia umblării după îndemnurile Duhului. Vom aminti succint cum umblarea după îndemnurile Duhului va afecta pozitiv domenii importante din viaţa de credinţă, cum ar fi: rugăciunea, citirea Scripturii, părtăşia frăţească, dragostea care se dăruieşte pe sine pentru alţii etc. Esenţa trăirii după îndemnurile Duhului este să ne gândim la lucrurile Duhului, adică să nu ne concentrăm asupra păcatelor noastre, ci asupra a ceea ce suntem acum în Cristos.

Poate cea mai evidentă modalitate de a reflecta asupra lucrurilor Duhului este rugăciunea. Nimic nu este mai personal sau mai important în relaţia noastră cu Dumnezeu decât viaţa noastră de rugăciune. Mai mult, momentele noastre de rugăciune au potenţialul de a fi cele mai înviorătoare şi mai liniştitoare momente din viaţa noastră. Astfel rugăciunea poate lua mai multe forme, incluzând nu numai mulţumirea, cererea şi laudele noastre conştiente, ci şi o atitudine de dependenţă în rugăciune, când intrăm în prezenţa lui Dumnezeu. Rugăciunea în ultimă instanţă înseamnă a-L lăsa pe Isus să intre în viaţa noastră, în mintea noastră, în situaţiile noastre. Rugându-ne astfel, Îl vom lăsa pe El să ne domine gândirea, Îi vom accepta deciziile, Îl vom pune pe Dumnezeu în centrul vieţii noastre şi vom privi viaţa în fiecare zi din pespectiva Lui. Putem numi această perspectivă ,,perspectiva verticală”, deoarece ea recunoaşte că cea mai bună variantă este aceea care ţine seama de ce face Dumnezeu şi că acesta va aduce lumină peste toate celelalte lucruri. Creştinii chibzuiţi care îşi aduc viaţa de fiecare zi înaintea lui Dumnezeu spre a o supune cercetării Lui, se află pe drumul care duce direct la înţelegere şi maturitate.

Cum mai umblăm noi după lucrurile Duhului? O altă modalitate importantă este prin intermediul Bibliei. Dumnezeu a binecuvântat omenirea trimiţându-l la noi pe Cristos ca să ne mântuiască din păcat. Şi aceasta nu e totul. Dumnezeu ne-a dat pe lângă Fiul Său şi o scrisoare de dragoste, Cuvântul Său. În ea găsim cele mai profunde gânduri ale Creatorului universului, descoperim istoria lucrării Lui cu rasa umană, cât şi planul măreţ pe care Îl are cu cei ce-L iubesc şi slujesc. Ţinând seama de importanţa Bibliei, este surprinzător că mulţi creştini ştiu atât de puţine lucruri din ea şi despre ea. Apostolul Petru îi îndeamnă pe cititorii săi: ,,Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire” (1 Petru 2:2). Pe de altă parte, neglijarea învăţării Cuvântului lui Dumnezeu va duce întotdeauna în cele din urmă la încetarea completă a creşterii spirituale. Prin citirea şi meditarea la cele citite din Scriptură, Dumnezeu poate să lumineze imediat un domeniu din viaţa noastră care necesită atenţie.

În creştinism, noi umblăm după lucrurile Duhului nu numai în mod individual ci şi corporativ. Multe religii oferă opţiunea desăvârşirii spirituale personale separat de alţi oamneni, nu însă şi creştinismul. Ca şi creştini, ni s-a dat o singură opţiune: creşterea spirituală în contextul unei comunităţi creştine. Dumnezeu ne-a dat daruri spirituale pe care le putem folosi ca să-i zidim pe alţii. La rândul lor, alţii îşi pot folosi darurile ca să ne zidească pe noi. Împărtăşind unii cu alţii viaţa lui Cristos care ne-a fost dată nouă tuturor, noi umblăm efectiv după lucrurile Duhului.

Aşa cum am văzut până acum, umblarea după lucrurile Duhului o putem face prin rugăciune, prin studiul Scripturii şi prin părtăşia creştină. Dennis McCullum mai evidenţiază încă o cale de concentrare mentală evlavioasă în umblarea în şi cu Cristos. În Ioan 15 Domnul Isus spune: ,,Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” Rămânerea în Cristos implică rodirea, însă concentrarea noastră nu trebuie să fie pe roadă, ci în centrul atenţiei trebuie să fie Cristos, Viţa. Roada e frumoasă, e de dorit, e necesară iar lipsa acesteia e o nefericire. Suntem rânduiţi în Cristos prin Duhul, să aducem multă roadă. Însă facem acest lucru nu de dragul rodirii, nu pentru faima personală sau din obligaţie de forţă majoră, ci având în minte un singur gând: totul de dragul lui Cristos şi spre slava Lui.

În încheierea prezentării dorim să subliniem faptul că autorul Dennis McCullum în cartea O viaţă de victorie!, ne atrage atenţia asupra faptului că trebuie să acceptăm o dată pentru totdeauna că nu există scurtături facile care să ne ducă la maturitate spirituală. Nu există soluţii rapide, ieftine şi eficiente pentru schimbarea naturii noastre căzute, moştenite de la Adam. Dumnezeu a găsit soluţia sigură şi finală – dându-L pe Cristos la moarte -, pentru transformarea noastră după chipul Său. Din acest motiv, ceea ce trebuie să facem, se bazează întotdeauna pe ceea ce Dumnezeu a făcut deja. Problema nu este dacă Dumnezeu vrea ca noi să trăim o viaţă corectă, o viaţă de victorie, ci cum vrea El să ajungem la o astfel de viaţă. Cartea de faţă ne arată profilul unui creştin matur ca astfel să ne putem face o imagine de ansamblu despre ce fel de oameni vrea Dumnezeu să devenim.

Contact Editura Cartea Creștină

Str. Cuza Vodă, Nr. 85, Oradea

info@ecc.ro0259-436-7380259-436-152

Program Librărie

  • Monday: 8:00 - 16:00
  • Tuesday: 8:00 - 16:00
  • Wednesday: 8:00 - 16:00
  • Thursday: 8:00 - 16:00
  • Friday: 8:00 - 16:00
  • Saturday: -
  • Sunday: -

Locația noastră