Recenzie Purtători ai luminii – Concepţii despre lume şi viaţă

Programa de concepţii despre lume şi viaţă, Purtători ai luminii este editată şi prelucrată în formă de curs de către Dr. David Noebel, Preşedintele Summit Ministries, împreună cu mai tinerii săi colaboratori Pat Maloy, Kevin Bywater şi Chuck Edwards.

Astfel, manualul Purtători ai luminii are în primul rând rolul de a-i ajuta pe tinerii creştini să vadă imaginea de ansamblu a vieţii. Pe parcursul acestui curs vom descoperi cum fiecare persoană de pe această planetă încearcă să găsească sensul vieţii. Şi aceasta deoarece prea des, viaţa ne ia pe sus ca un val şi de multe ori este plină de confuzie. Suntem asaltaţi de întrebări şi căutăm disperaţi răspunsuri. De unde au apărut toate lucrurile? Cine sunt eu? De ce ne aflăm aici? Ce este bine şi ce este rău, şi cine decide acest lucru? Ce se întâmplă cu noi când murim? Ideile pe care ne bazăm când răspundem la aceste întrebări sau la altele asemenea, sunt cele care dau direcţie vieţiilor noastre. Concepţia fiecăruia dintre noi despre lume şi viaţă determină (conştient sau inconştient) cum interpretăm şi cum reacţionăm faţă de toate lucrurile din viaţă.

Al doilea scop al acestui curs este să ne arate cum Biblia oferă răspunsuri la întrebările cele mai importante din viaţă. Vom descoperi că Dumnezeu nu numai că ne-a comunicat cum să avem o relaţie cu El prin Cristos, ci ne-a dat şi instrucţiunile de a modela o societate pentru bunăstarea tuturor. Odată ce înţelegem planul complet al lui Dumnezeu, ne vom elabora o concepţie corectă despre lume şi viaţă care va influenţa tot ceea ce facem.

Al treilea scop al acestui curriculum este să ne deschidă ochii asupra faptului că ideile au consecinţe. Ideile bune au consecinţe pozitive, iar ideile rele au consecinţe negative. Vom începe să înţelegem că în societatea noastră există o luptă neîntreruptă cu privire la ideile care să domine. De-a lungul cursului vom avea ocazia să descoperim cum şi de ce Biblia deţine răspunsuri mult mai bune pentru toate probemele importante ale vieţii, în comparaţie cu celelalte concepţii despre lume şi viaţă.

Ideea principală a cursului este următoarea: cei care înţeleg să gândească bine despre viaţă, vor avea oportunitatea să influenţeze ideile care conduc lumea. Biblia ne relatează povestea unei seminţii mici din Israel, seminţia lui Isahar, care a fost aleasă să conducă poporul, deoarece aceşti oameni ,,se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12:32). Speranţa autorilor şi a noastră este că prin intermediul acestui curs vom dobândi o înţelegere a vremurilor în care trăim, aşa încât să ştim ce doreşte Dumnezeu să facem.

De ce este necesar un astfel de curriculum? Autorii precizează că prin introducerea acestui studiu au două obiective. Primul obiectiv este de natură defensivă: să îi împiedice (mai ales) pe tineri să se lase înşelaţi de concepţiile anticreştine despre lume şi viaţă. Al doilea obiectiv are o natură ofensivă: să îi înveţe pe tineri (şi pe noi toţi) cum să trăiască adevărul creştin în mod activ, într-o lume plină de relativism şi confuzie. Aceste două obiective sunt rezumate de afirmaţia făcută de James Dobson şi Gary Bauer: ,,În zilele noastre se desfăşoară un adevărat război civil al valorilor, în care două tabere cu concepţii despre lume şi viaţă foarte diferite şi incompatibile, sunt încleştate într-un conflict aprig care a pătruns la toate nivelurile societăţii… bătălia se dă acum pentru inimile şi minţile oamenilor. Este un război al ideilor. Şi destul de curând, credem că se va ridica un câştigător, iar învinsul va fi dat uitării. Însă deocamdată, rezultatul bătăliei este nedecis.” Cei doi autori citaţi, au perfectă dreptate în descrierea conflictului actual, conflict de care nu suntem scutiţi niciunii, iar faptul că am crescut într-un mediu creştin nu ne face imuni faţă de ideile false. Asta deoarece ideile seculare pătrund în fiecare segment al culturii noastre, de la televizor la filme, muzică şi publicitate, chiar şi elevii care au crescut în familii creştine, care merg regulat la biserică şi care sunt înscrişi în şcoli creştine, rămân vulnerabili faţă de modurile de gândire care nu sunt creştine. Numeroase sondaje ne arată că mulţi dintre tinerii creştini ajung să respingă anumite adevăruri biblice sau chiar să renunţe la creştinism.

Astfel găsim în biserici adolescenţi (aşa numiţi) creştini, care resping adevărul şi care refuză să creadă într-o moralitate biblică. Din ce în ce mai mulţi dintre aceştia susţin că nu există un adevăr absolut sau absoluturi morale; oamenii pot defini adevărul în modalităţi contradictorii şi totuşi să aibă dreptate, sau fiecare om poate defini pentru sine ce este moral sau nu. Or, în concepţia biblică despre lume şi viaţă, adevărul nu este contradictoriu iar moralitatea este obiectivă şi absolută. Mai mult, tragedia mare este că odată ajunşi în facultate, din ce în ce mai mulţi studenţi creştini, renunţă la credinţa lor. Procentajul studenţilor creştini care ajung în ultimul an de facultate şi care nu mai susţin că sunt născuţi din nou este într-o alarmantă creştere. Declinul spiritual este vizibil nu numai în rândul tinerilor creştini ci şi în rândul celor maturi care părăsesc fundamentul biblic, refuzând să gândească şi să analizeze cu grijă ideile opuse creştinismului. Deşi recunoaştem starea de fapt ca o catastrofă cu efecte dureroase pe termen mediu şi lung, trebuie să ne amintim că adevărul lui Dumnezeu este mai puternic decât ideile false care cuceresc minţile multor creştini. Autorii ne atrag atenţia că această realitate este urmare a faptului că ani de zile comunitatea creştină a tras o linie de despărţire între sacru şi secular , adică creştinii au fost încurajaţi să se focalizeze doar pe activităţile ,,sacre” cum ar fi mersul la biserică, rugăciunea sau citirea Bibliei, şi să evite activităţile ,,seculare” cum ar fi politica, cinematografia, ştiinţa sau filozofia. (Şi în acest caz Domnul Isus ne-ar spune să le facem pe cele dintâi, iar pe celelalte să nu le lăsăm nefăcute.) Consecinţa este că majoritatea creştinilor s-au retras tocmai din instituţiile care au cea mai mare influenţă pentru modelarea societăţii. Şi filozoful creştin Francis Schaeffer, a remarcat că creştinii au uitat faptul că a-L urma pe Cristos are un impact asupra tuturor aspectelor vieţii, creştinismul este o concepţie despre lume şi viaţă atotcuprinzătoare. În schimb, spunea Schaeffer ,,aceştia şi-au îndreptat atenţia spre câteva bucăţele din răspunsurile la întrebările cheie ale vieţii. Prin faptul că s-au concentrat numai asupra relaţiei personale cu Isus, creştinii au uitat de importanţa aducerii luminii lui Isus Cristos în filozofie, etică, politică, economie, mass-media, ştiinţe exacte, divertisment şi alte domenii.” Ca urmare, destul de târziu, creştinii au devenit treptat tulburaţi de libertinaj, de decăderea familiei, de sistemul public de învăţământ care este corupt, în final de destrămarea societăţii bucată cu bucată. Toate acestea s-au întâmplat din cauza unei schimbări în concepţia despre lume şi viaţă, printr-o distorsionare fundamentală în modul general în care oamenii gândesc şi privesc lumea şi viaţa ca întreg. Ajunşi în acest punct, autorii susţin că ,,noi (creştinii) ne-am retras în nişte cluburi sfinte şi am refuzat să mai participăm activ în cultura de afară”. Rezultatele sunt previzibile: fără sarea şi lumina Bibliei, societatea a devenit lipsită de gust şi întunecată.

În realitate, – susţin autorii -, nu există o asemenea diviziune între sacru şi secular. Prin intermediul cursului Purtători ai luminii, aceştia doresc să ne facă să înţelegem că – în ultimă instanţă – fiecare domeniu din viaţă este sacru, inclusiv politica sau cinematografia. Această programă, Purtători ai luminii, pleacă de la premisa că fiecare generaţie trebuie pregătită ca să trăiască un creştinism pro-activ, un creştinism care nu se retrage şi care nu respinge cultura, un creştinism care încearcă să răscumpere cultura ca parte din creaţia lui Dumnezeu.

De unde vine titlul cursului, Purtători ai luminii? Ce este lumina pe care suntem chemaţi să o purtăm? ,,Lumina” nu este un sentiment vag, pe care un creştin l-ar putea simţi. Conform Scripturii, lumina pe care o poartă creştinii este ceva foarte concret şi extrem de special. Este ,,lumina Evangheliei slavei lui Cristos (2 Corinteni 4:4) sau Vestea Bună că Isus Cristos este Mântuitorul lumii. A purta această lumină înseamnă să proclamăm slava lui Isus, ca singurul Fiu al lui Dumnezeu. Sursa luminii este Isus Cristos, – Lumina lumii -, iar noi ca şi creştini suntem o oglindă a luminii Lui, noi reflectăm imaginea, caracterul şi mesajul Domnului nostru, într-o lume care se scufundă în întunecime morală şi spirituală. În Ioan 8:12 Domnul Isus a spus: ,,Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” În altă parte a Scripturii, Domnul Isus le-a zis ucenicilor Săi: ,,Voi sunteţi lumina lumii… tot aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16). Urmaşul lui Cristos are un scop în viaţă şi o parte din acest scop este să fie un martor pentru Dumnezeu, să fie un far într-o noapte întunecată şi furtunoasă, să lumineze în jurul său aşa încât ceilalţi oameni să poată vedea slava lui Cristos şi să-L urmeze la rândul lor. Un purtător al luminii este prin urmare un ucenic al lui Isus, care lasă ca lumina adevărului lui Dumnezeu să strălucească prin el, pe cei din jur. Asta înseamnă că lumina Lui nu străluceşte doar în câteva domenii din viaţa credinciosului, ci în toate domeniile.

Afirmaţiile acestea ne dau serios de gândit tuturor. Oare chiar în toate domeniile, oricând şi oriunde trebuie să lăsăm ca lumina lui Cristos să lumineze? Este posibil să fim creştini sută la sută, într-o lume angajată şi îndreptată sută la sută spre stricăciune şi degradare? Da, spun autorii, şi asta chiar dacă până acum am avut o concepţie prea măruntă, despre ce înseamnă să fim creştini şi o mărturie prea timidă în faţa agresivităţii celorlalte concepţii despre lume şi viaţă. O concepţie creştină autentică despre lume şi viaţă constă în convingerile noastre fundamentale, care ne modelează perspectiva asupra lumii şi despre lume, şi care constituie baza pentru deciziile şi acţiunile noastre. Sunt necesare convingeri sănătoase care mai apoi să ducă la acţiuni hotărâte, şi Domnul Isus face legătura dintre ceea ce crede o persoană şi modul în care se comportă în felul următor: ,,Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:16). A trăi cum doreşte Isus nu înseamnă doar ceva ce faci duminica, nu înseamnă doar să fii bun cu ceilalţi, nu înseamnă doar să dăruieşti celor în nevoi, nu înseamnă să te vezi doar pe tine… A fi creştin pe placul lui Isus înseamnă mult mai mult. Planul lui Dumnezeu pentru noi este mult mai mare şi mai profund – El vrea să înţelegem care sunt dorinţele Lui pentru fiecare domeniu din viaţa noastră şi să acţionăm în consecinţă.

Trăim într-o lume plină de visuri sfărâmate, în care adevărul nu iese totdeauna la suprafaţă. De aceea cunoştinţele acumulate din acest manual ar trebui să descătuşeze adevărul, aşa încât să putem duce o viaţă diferită ca purtători ai Luminii lui Cristos, aducând în lumea din jurul nostru o schimbare. Manualul Purtători ai luminii ne oferă un adevărat ,,ritual de trecere” de la perspectivele noastre limitate, la planul măreţ al Creatorului de a aduce lumina slavei Sale în societatea contemporană. Prin intermediul acestei lucrări, autorii doresc să înmâneze torţa Evangheliei slavei lui Cristos, generaţiei viitoare, explicându-i greşelile făcute în trecut pentru a fi evitate şi acordându-i responsabilitatea de a modela viitorul acestei lumi. O sarcină nu tocmai uşoară, însă nu imposibilă. Când concepţia noastră despre lume şi viaţă este bine conturată, vom şti cum să acţionăm (la fel ca bărbaţii din seminţia lui Isahar din vechiul Israel), înţelegând vremurile, citind evenimentele curente prin ochelarii adevărului lui Dumnezeu, fiind astfel echipaţi cu înţelepciunea necesară pentru a conduce lumea spre lumina slavei lui Cristos.

Important! Acest material este însoţit de Manualul profesorului în fomat .pdf şi de materiale video în format .mp4

Contact Editura Cartea Creștină

Str. Cuza Vodă, Nr. 85, Oradea

info@ecc.ro0259-436-7380259-436-152

Program Librărie

  • Monday: 8:00 - 16:00
  • Tuesday: 8:00 - 16:00
  • Wednesday: 8:00 - 16:00
  • Thursday: 8:00 - 16:00
  • Friday: 8:00 - 16:00
  • Saturday: -
  • Sunday: -

Locația noastră